Acasă / Evenimente / Apel selecţie voluntari

Apel selecţie voluntari

Centrul Syene pentru Educație anunță demararea unui program intern de voluntariat pentru studenţi, în condițiile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.

Centrul Syene pentru Educație este un centru independent și non-profit de analiză și politici publice. Centrul are două programe active: Programul de Educație și Programul de Securitate.  În cadrului Programului de Educație dezvoltăm studii și cercetări privind provocările din sistemul de educație din România și Uniunea Europeană. Sprijinim elevii, studenții și cadrele didactice să își consolideze abilitățile și cunoștințele profesionale prin conferințe, programe de formare, stagii de practică și consiliere profesională. În cadrul Programului de Securitate dezvoltăm rapoarte de analiză privind criminalitatea organizată, corupția și terorismul. Sprijim companii și instituții publice în dezvoltarea de sisteme interne de prevenire a corupției, desfășurăm cercetări în penitenciare, organizam conferințe și dezbateri publice în domeniul prevenirii criminalității.

Programul de voluntariat se va desfășura în perioada mai – decembrie 2018 și vizează un număr de 2 voluntari care își vor desfășura activitatea în cadrul Asociaţiei, având un program flexibil de maximum 10 ore pe săptămână.

Activitatea de voluntariat oferă studenţilor posibilitatea de a participa la implementarea unor proiecte cu finanţare nermabursabilă în domeniul politicilor publice, educaţiei şi cercetării criminalităţii organizate şi corupţiei. Studenţii vor dobândi abilităţi practice privind managementul de proiect, activitatea de cercetare – culegere de date, elaborare de rapoarte, organizare de evenimente.

Documentele necesare pentru înscriere sunt: Curriculum Vitae (Europass) și o scrisoare de intenție. Documentele se vor transmite prin e-mail la adresa office@syene.ro, în perioada 10 aprilie – 16 aprilie 2018. Selecția se va face în baza analizării acestor documente, în perioada 16 aprilie – 17 aprilie 2018. Fiecare persoană înscrisă va fi anunţată prin email cu privire la rezultatul selecţiei.

De ce să vă înscrieţi?

  • Dobandiţi experientă relevantă şi acces la informaţii noi;
  • Aveţi şansa să învăţaţi cum se lucrează efectiv în proiecte;
  • Participaţi la diverse activităţi/evenimente;
  • Vă integraţi într-o echipă tânără şi dinamică, lucrând într-un mediu atractiv;
  • La finalul stagiului, voluntarilor li se vor recunoaște competențele dobândite prin eliberarea certificatelor de voluntariat.

Citește și

Ora “altfel” – petiție online

Vă invităm să contribuiți la creșterea calității învățământului din România semnând pentru materii opționale mai …